„Şi erau acolo femei multe privind de departe, care îl urmaseră slujindu-I Lui: Maria Magdalena şi Maria lui Iacov şi a lui Iosif şi mama fiilor lui Zevedeu"[i].

 

Femeile priveau cele ce se petreceau; femeile care suferiseră alături de El, care plânseseră pentru El. Uită-te cât de mare e stăruinţa lor! I-au urmat slujindu-L şi au fost de faţă şi în mijlocul primejdiilor. De aceea au şi văzut totul: cum a strigat, cum Şi-a dat sufletul, cum s-au despicat pietrele şi pe toate celelalte. Şi ele au fost cele dintâi care L-au văzut pe Iisus înviat; şi neamul acesta femeiesc osândit, neamul acesta, el s-a bucurat cel dintâi de vederea bunătăţilor; neamul acesta femeiesc a ară­tat bărbăţie; ucenicii au fugit, dar femeile au rămas.

 

- Cine erau aceste femei?

- Mama lui Hristos, pe care evanghelistul Matei o numeşte mama lui Iacov şi celelalte. Un alt evanghelist spune că şi mulţi oameni plângeau şi-şi băteau pieptul de cele întâmplate[ii]. Tocmai aceasta arată cru­zimea iudeilor; râdeau de cele ce storceau altora lacrimi; nici mila nu i-a muiat, nici frica nu i-a oprit. Toate cele petrecute atunci erau semne de mare mânie; nu erau semne întâmplătoare, ci toate semne de mânie: întunericul, pietrele despicate, catapeteasma sfâșiată la mijloc, cutremu­rul pământului. Mânia Domnului a fost cumplită.

 

„Şi venind Iosif a cerut trupul"[iii].

 

Acest Iosif este acela care mai înainte era ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns[iv]. Acum însă după moartea lui Hristos, are mare îndrăz­neală. Nu era un om neînsemnat, nici un necunoscut, ci făcea parte din sfat, era un om de seamă; de aici mai ales se poate vedea curajul lui. Se dădea pe sine morţii şi-şi atrăgea ura tuturor prin dragostea sa pentru Iisus şi prin îndrăzneala de a-I cere trupul. Şi nu s-a oprit până n-a reu­şit. Dragostea şi curajul lui se văd nu numai de acolo că a luat trupul şi l-a îngropat cu multe cheltuieli, ci şi de acolo că l-a îngropat în mormântul său cel nou[v]. Şi nu s-a rânduit la întâmplare îngroparea lui Hristos într-un mormânt nou, ci ca să se înlăture orice umbră de bănuială că a înviat altul în locul Lui.

 

„Şi erau acolo Maria Magdalena şi cealaltă Marie, șezând în fata mormântului"[vi].

 

- Dar pentru ce au mai rămas ele stând în faţa mormântului?

- N-aveau încă despre Hristos ideea mare şi înaltă pe care tre­buiau s-o aibă. De aceea au şi adus miruri şi stăteau la mormânt ca să vadă unde-L pun, pentru a veni să ungă trupul Lui îndată ce se va fi potolit mânia iudeilor.

 

Ai văzut curajul femeilor? Ai văzut dragostea lor? Ai văzut măreţia sufletului lor şi în faţa banilor şi în faţa morţii?

Să imităm, dar, bărbaţilor, pe femei! Să nu lăsăm pe Iisus în neca­zuri şi nevoi! Femeile acelea au cheltuit atâția bani şi şi-au pus viaţa în primejdie chiar când Iisus era mort; noi însă - iarăşi vă voi grăi de ace­eaşi lucruri -, noi nu-L hrănim când îl vedem flămând, nici nu-L îmbră­căm când Îl vedem gol, ci trecem pe lângă El când vedem că ne întinde mâna. Şi totuşi, dacă L-aţi vedea pe Hristos, fiecare s-ar goli de toate averile lui. Dar şi acum tot El este. Că El a spus: „Eu sunt cel sărac!"

 

 

[i] Matei, 27, 55-56

 

[ii] Luca23, 48

 

[iii] Matei 27, 58

 

[iv] Ioan, 19, 38

 

[v] Matei, 27, 59-60

 

[vi] Matei 27, 61

 

 

Extras din text publicat în Colecția Părinți și Scriitori Bisericești 23, Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri partea a treia, Editura institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1994, pag. 984-986

(Omilii la Matei, omilia LXXXVIII, II și III)